Creșterile ușoare de temperatură pot conduce la fenomene meteorologice extreme, precum inundații, valuri de căldură și secetă. În prezent, abia începem să vedem această tendință, dar în anumite intervale din trecutul geologic al planetei noastre, furtunile uriașe erau normale.

Un studiu publicat de Universitatea Harvard ne ajută să înțelegem mai bine unele perioade climatice mai puțin studiate din trecutul foarte îndepărtat, când planeta noastră era mai caldă cu până la 16 grade față de prezent.

Cunoscute sub numele de "perioade de seră", în aceste ere de căldură extremă, planeta trecea prin cicluri de încălzire intensă, urmate de furtuni imense care se întindeau pe sute de kilometri și lăsau să cadă în câteva ore cantități de apă de peste 300 l/mp.

Oamenii de știință implicați în această cercetare au simulat cu ajutorul modelelor climatice o lume în care temperatura la suprafața mării ar fi crescut la 54 de grade. Într-un scenariu, această temperatură a fost atinsă prin adăugarea în atmosferă a unei cantități de CO2 de 64 de ori mai mare decât cea din prezent, iar în altul prin creșterea luminozității Soarelui cu 10%.

În aceste condiții, se formează în atmosferă un strat de aer care împiedică formarea norilor convectivi, ce produc averse de ploaie. În schimb, apa evaporată de la suprafața oceanelor este captată în atmosfera joasă.

În cele din urmă, pe măsură ce evaporarea crește, se formează curenți ascendenți suficient de puternici pentru a sparge bariera, ceea ce duce la furtuni extreme și cantități enorme de precipitații. Ulterior, ciclul se reia de la început.

Din fericire, nu ne așteptăm să revenim la astfel de temperaturi în următoarele milenii, dar aceste studii ne ajută să înțelegem mai bine istoria planetei noastre.