Mit sau realitate: Poate căldura să provoace incendii de pădure?

Suprafețe mari din sudul Europei au fost afectate de incendii puternice de pădure, în contextul unui val prelungit de caniculă. Dar sunt temperaturile ridicate cu adevărat cauza acestor fenomene devastatoare?

În condițiile în care temperaturile au atins și chiar depășit 40 - 46 de grade, sute de pompieri se luptă de câteva zile cu numeroase incendii de pădure în Grecia și în sudul Italiei.

Sicilia și insula Rodos din Marea Egee, ambele destinații turistice populare, au fost deosebit de afectate. Pe lângă incendiile apărute din neglijență sau cele provocate intenționat, aprinderea spontană a focului datorată căldurii este citată în mod repetat ca fiind una dintre cauze.

În realitate, temperaturile ridicate nu declanșează singure incendiile de pădure. Combinația dintre căldura intensă și seceta prelungită nu face decât să pregătească terenul pentru ca incendiile să se declanșeze mult mai ușor - mai ales atunci când este prezentă o sursă de aprindere.

Vegetația uscată arareori poate izbucni în flăcări fără intervenția omului. Chiar și temperaturile de 50-60°C, care se ating uneori la suprafața solului, nu sunt suficiente pentru a declanșa un incendiu. Temperatura necesară pentru aprinderea spontană ar trebui să atingă, cel puțin localizat, peste 100°C.

Fânul proaspăt tăiat se poate aprinde singur, însă numai dacă este depozitat prea dens de către oameni. Procesele de descompunere a fânului pot face ca acesta să se încălzească până la 150°C, eliberând gaze de fermentație inflamabile, care se pot aprinde brusc.

Totuși, acest proces poate avea loc și când vremea este mai rece, fiind dependent de activitatea bacteriilor și altor organisme care descompun fânul. Altfel spus, nu este rezultatul aerului cald de vară, ci mai degrabă al depozitării defectuoase.

În general, vegetația uscată trebuie să atingă o temperatură de cel puțin 250°C înainte de a lua foc, în timp ce lemnul, în funcție de umiditatea reziduală, poate lua foc doar între 280 și 340°C. Așadar, combustia spontană este puțin probabilă.

Sticla este adesea cunoscută ca fiind un focar, pentru că poate concentra radiația solară pe o suprafață limitată. Totuși, acest proces are loc doar în anumite circumstanțe, în funcție de tipul de sticlă, forma și proprietățile suprafeței acesteia.

Singura cauză naturală a incendiilor de pădure este reprezentată de fulgere. Cu toate acestea, în zona noastră, dar și în țările mediteraneene, furtunile sunt, de regulă, însoțite de ploi torențiale puternice. De aceea, fulgerele cauzează incendii destul de rar, spre deosebire de alte zone mai aride ale globului.

În cele din urmă, neglijența în manevrarea focurilor deschise sau aruncarea mucurilor de țigară rămâne cauza probabilă a majorității incendiilor de vegetație. Neglijența și, în unele cazuri, chiar intenția de incendiere sunt adesea cauza reală a dezastrelor provocate de incendiile devastatoare.